Ilinca Cerbacev s-a născut pe data de 11 Martie 1931, la București. A fost fiică de general și descendentă a lui Dimitrie Bolintineanu. A debutat ca membră a trupei Teatrului de revistă Constantin Tănase, dar a triumfat în cadrul Festivalului de muzică de la Mamaia, începând cu anul 1965.
Ilinca arăta foarte bine, fiind considerată la vremea respectivă ,,cea mai frumoasă femeie din București". Vocea sa cu un timbru atât de original și maniera de interpretare atipică au aud-o în atenția compozitorilor importanți ai muzicii ușoare românești, care i-au oferit partituri importante, pe care și artista le-a transformat în adevărate șlagăre: Cântec simplu de Elly Roman (charleston), N-am știut să te păstrez de Noru Demetriad – antrenantă bossa novă, (ambele distinse cu premii la Mamaia), Mamaia au revoir și Tu ești omul potrivit pentru mine, tot ale lui Demetriad, Prima chemare, Marea cântă de Paul Urmuzescu ori Luna shake și Copăcel, copăcel de Vasile Veselovschi. Și George Grigoriu și Sile Dinicu au scris pentru ea (Săniuța dragostei respectiv E primăvară-n viața mea).
A fost partenera de duo a lui George Bunea. Ilinca Cerbacev a colaborat foarte mult cu orchestra Electrecord, cu formația lui Horia Moculescu, cu orchestra dirijată de Jean Ionescu. Publicul o aprecia, aplaudându-i performanțele
Ilinca a dus la bun sfârșit turnee importante în Rusia, Franța, Germania, ca solistă a numitelor formații muzicale. A performat în spectacole, recitaluri și concerte alături de Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Cristian Popescu ș.a. A fost intens difuzată pe postul radioului național.
În viața personală, Ilinca Cerbacev a trăit o poveste de dragoste cu actorul Ovid Teodorescu, de asemenea copil de general. Ei făceau un cuplu genial și pe scenă, cântând împreună în localurile de noapte din București.
Ovid Teodorescu a avut o tinerețe grea. S-a născut la București în anul 1926, fiind fiul unui general din armata regală și al unei celebre actrițe de teatru, Sili Teodorescu. Datorită mamei sale, a copilărit în lumea teatrului. A debutat la vârsta de 19 ani în actorie.
Apoi, din cauza regimului de la acea vreme, proprietățile tatălui său au fost confiscate, iar fostul general a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan.
Copilul Ovid Teodorescu a fost acuzat că ar avea relații cu membrii Ambasadei Turciei la București, fiind arestat de Securitate în 1952 și trimis în colonia de muncă forțată Castelu (în apropiere de Medgidia) de pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Când a reușit să scape din acest calvar, și-a reluat viața artistică, alături de Ilinca.
În anul 1975 au părăsit împreună România, stabilindu-se în America. Din păcate, soțul său a decedat la Los Angeles, în anul 1981.
Ilinca Cerbacev, socotită ,,cea mai frumoasă femeie din București" și cuplul genial pe care l-a făcut cu Ovid Teodorescu
- Detalii
- Mara Coman
- Blog