Mariana Mihuț este o talentată și apreciată actriță de film, radio, teatru, televiziune și voce. S-a născut la data de 7 noiembrie 1942. Este căsătorită cu martele actor Victor Rebengiuc, din anul 1965, cu care are un fiu, Tudor Rebengiuc.

Mariana Mihuț a urmat Liceul "Zinca Golescu" din Pitești, apoi Institutul de Teatru și Film "I. L. Caragiale" București, pe care l-a absolvit în anul 1964. A avut o copilărie grea în Basarabia.

„Tata a căzut prizonier, a stat nouă ani în Siberia, iar mama n-a mai ştiut nimic despre el. Eu l-am cunoscut de-abia când s-a întors din prizonierat. Acolo tata a învăţat să cânte la chitară…', își amintea actriţa într-un interviu.

Noi ne-am refugiat din Basarabia, la Turnu Severin. Şi câteodată nu venea pensia la timp sau era foarte mică şi bunica făcea mari economii. În casa în care ne refugiaserăm era o plită veche, din pământ, şi bunica făcea cele mai delicioase plăcinte din apă şi din făină şi le cocea pe plită. Şi în casă era o lumină minunată, de la lemnele care ardeau. Iar bunica spunea poveşti. Stăteam toate trei şi mâncam plăcinta asta şi mi se părea absolut minunat. Nu-mi doream nimic altceva. Da, era imediat după război, era foametea.

Dar eu n-am simţit lucrul acesta, nu pentru că am fi avut foarte multe, dar pentru că mă bucuram de ce aveam. Ştiu că odată am mâncat numai morcovi o perioadă. Dar n-a fost nici o tragedie, ni se părea normal. Ştiu că mama se ducea mulţi, mulţi kilometri să facă rost de gaz lampant, ca să-mi încălzească mie laptele”, a povestit Mariana Mihuț pentru Ziarul Metropolis.

A fost actriță la Teatrul Giulești în perioada 1964 - 1972, perioadă în care a colaborat și cu Teatrul Nottara, Teatrul Odeon și Teatrul Național. Din 1972 este actriță la Teatrul Bulandra derulând și numeroase colaborari pentru emisiuni radio-TV.

Printre piesele de teatru TV în care a avut roluri se numără:

  • "Idioata"
  • "Cadavrul viu"
  • "Aici nu doarme nimeni"
  • "Nebunia lui Pantalone"
  • "Ciuta"
  • "O scrisoare pierdută"
  • "Improvizația de la Versailles"*
  • "Îngerii triști"
  • "Ursul"
  • "D-na Ministru"
  • "Piatra din casă"

Iar printre rolurile de teatru, putem menționa:

Nunta lui Figaro de Beaumarchais, regia Dinu Cernescu
Îngerii triști de D.R. Popescu, regia Geo Saizescu
Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu, regia Geta Vlad
Zoe - O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1979
Nicola Davies - Cum se numeau cei patru Beatles de Stephen Poljakoff, regia Florian Pittiș, Teatrul Bulandra București, 1980
Claire Zachanassian - Vizita bătrânei doamne de Friederich Durrenmatt, regia Felix Alexa, Teatrul Bulandra București ,1993
Esther - Victor sau copiii la putere de Roger Vitrak, regia Gelu Colceag, Teatrul Bulandra București, 1994
Halie - Copilul îngropat de Sam Shepard, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra Buucrești, 1996
Cezara - O batistă în Dunăre de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, Teatrul Național București
Nikita Zotov - Petru de Vlad Zografi, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra București, 1998
Zoe - Levantul de Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrum Mundi și Tetarul Bulandra București, 1999
Anna Fierling - Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra București, 1999

și multe altele.

Mariana Mihuț a jucat și în filme, printre rolurile sale cele mai apreciate fiind cele din filmele:

Pădurea spînzuraților (1965) - Marta
Diminețile unui băiat cuminte (1967) - blonda
Regizorul (1968), regia Dan Necșulea
Revizorul (1972), regia Lucian Pintilie - fiica primarului
Iaurtul și cunoașterea lumii (1973), regia Puși Dinulescu
Conspirația (1973)
Capcana (1974)
Păcală (1974)
Profetul, aurul și ardelenii (1978)
Ultima frontieră a morții (1979)
De ce trag clopotele, Mitică? (1981) - Mița
Un echipaj pentru Singapore (1982)
O scrisoare pierdută (spectacol de televiziune, 1982)
Fructe de pădure (1983)
Punct... și de la capăt (1987)
Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (1988) - voce
Cei care plătesc cu viața (1989)
Balanța (1992), regia Lucian Pintilie
Cel mai iubit dintre pămînteni (1993)

Pentru această carieră impresionantă a fost distinsă cu numeroase premii, printre care:

Premiul UNITER pentru interpretare feminină – "Copilul îngropat", 1996
Premiul UNITER de Excelență, 1997
Premiul orașului București pentru "O batistă în Dunăre" , 2000
Premiul "Cea mai bună actriță" Brașov, 2004
Premiul UNITER pentru interpretare feminină – "Sorry", 2009
Premiul UNITER pentru întreaga activitate, 2017
Premiul UNITER pentru interpretare feminină – "Regele moare", 2018

Mariana Mihuț a primit și Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (la 1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.

Dar nu doar cariera Marianei Mihuț este impresionantă, ci și povestea de dragoste cu maestrul Victor Rebengiuc, care durează de mai bine de 57 de ani!

Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere și la un moment dat au dezvăluit un secret din intimitatea familiei: acasă nu vorbesc niciodată despre teatru.

Victor a întâlnit-o pe Mariana Mihuț pe platourile de filmare din „Pădurea spânzuraților”. Liviu Ciulei i-a cerut Marianei Mihuț să joace rolul soției lui Apostol Bolog. Tânărul Victor Rebengiuc îi devenea partener de platou. . A fost dragoste la prima vedere.

”Ne-am întâlnit în 1964, când filmam „Pădurea spânzuraților”. Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguță, frumușică. (…) Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un coup de foudre. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(…) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des și din chestia asta a ieșit ce-a ieșit”, a spus Rebengiuc, potrivit newsweek.ro

Actorul era căsătorit din 1960 cu actrița Anca Verești. Imediat după întâlnirea de pe platoul de filmare Rebengiuc divorțează. Se căsătorește cu Mariana Mihuț un an mai târziu.

„M-am despărţit de Anca pentru că am întâlnit o altă fată foarte frumoasă, foarte talentată, pe care o chema Mariana Mihuţ. Oricum, relaţiile dintre mine şi Anca se răciseră şi intraseră într-o rutină. Eram căsătoriţi, dar nu mai era dragostea aceea de la început, de pe vremea Institutului. A fost o femeie pe care am iubit-o, o pasiune a tinereţii, însă nu pot să fac un roman de viaţă sau de dragoste. Au trecut peste 50 de ani de când ne-am despărţit. Sunt de atâta vreme căsătorit cu Mariana, încât simt că am fost împreună de la începutul vieţii. Parcă nu a mai fost o altă căsnicie înainte”, a spus într-un interviu.

„Mariana era o tânără studentă când ne-am cunoscut. Cum ar fi putut să nu-mi placă? Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare. Ne-am văzut prima dată în procesul muncii. Făceam parte amândoi din echipa care filma pentru Pădurea spânzuraţilor. Eu mai jucasem în câteva filme şi eram deja un actor cunoscut. Primeam scrisori de la admiratoare, de genul: Deşi sunt buzoiancă, iubesc şi eu artiştii. N-am răspuns niciodată la genul acesta de scrisori, pentru că nu m-a interesat. Mă deranja confuzia asta care se făcea între actor şi personaj. Nu m-a flatat atribuirea unor calităţi care nu sunt, de fapt, ale mele”, a spus actorul.

„Se pare că ne-am plăcut reciproc, pentru că ne-am căsătorit. Căsătoria noastră civilă a fost în 1965. Tudor, fiul nostru, apărut zece ani mai târziu, în 1975. Ne-am cununat însă religios în 1992, iar naşi ne-au fost pictorul Paul Gherasim şi soţia sa, Lilica. Ne-am cununat religios de dragul fiului nostru, Tudor, care a insistat să mergem în faţa altarului. El ne-a convins că merită să trăim acest act chiar şi după aproape 30 de ani de căsnicie. A avut dreptate. Ne-am cununat la Biserica Stavropoleos şi am trăit unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa noastră”, spune actorul.

Întrebat dacă îi place să joace alături de soția sa, actorul a spus: "Noi acasă nu vorbim nimic despre teatru, despre rolurile noastre. Nu repetăm niciodată, fiecare îşi vede de treaba lui. Când ne întâlnim pe scenă, asta e. Mie îmi place să joc alături de actori talentaţi, trebuie să fac eforturi să mă menţin în ritm cu ea".