Tulburătoarea viață a artistului Ștefan Radof și motivul pentru care a albit la 19 ani

Ștefan Radof s-a născut la data de 1 decembrie 1934, la Buftea, în județul Ilfov. Artistul a trecut în neființă pe 28 martie 2012, la București. A fost un mare actor, scenarist, dar și autor al unor volume de versuri.

Tatăl său s-a numit Ioan Radof și era născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, județul Cetatea Albă, dar devenit un mic comerciant la București, iar mama sa Maria Radof (născută Nicolae), era din comuna Butimanu, județul Ilfov. Ștefan a făcut școala primară la Parohiala – catolică “ Sfântul Iosif “ din București apoi a urmat cursul inferior al “Colegiului Național Sfântul Sava“. 

Tatăl său a avut probleme cu regimul vremii, i s-a făcut dosar și din cauza notelor înregistrate, dar și din cauza altor probleme cu securitatea, Ștefan a fost dat afară la un moment dat de la Institutul de Teatru. În urma exmatriculării, a lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi ca funcționar comercial. În toamna anului 1960 a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan - care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere - și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964. În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici. Din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara.

A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 – 2000). A fost poet și membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991, al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR). Între anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul "De la egal la egal... Amical!" (Producător: Liviu Tudan).

Printre spectacolele în care a jucat la teatrul Nottara se numără Titanic Vals. Iar printre filmele în care a avut roluri se numără:

Cine iubește și lasă (1982)
Pădurea de fagi (1987)
Misiunea (1989) - serial TV
Balanța (1992)

A murit în martie 2012, la vârsta de 77 de ani. S-a stins pe patul de spital, răpus de mai multe boli cronice. I-a fost alături profesoara Doina Hossu, iubita lui soție, cu care era căsătorit de 50 de ani. Marele artist a avut o viață zbuciumată și a încărunțit de la 19 ani.

În foarte puține rânduri, artistul a povestit detalii din viața sa personală. În primăvara anului 1953, Ștefan Radof a fost arestat şi judecat de Tribunalul Militar Teritorial 2 şi condamnat la cinci ani de muncă silnică, sub acuzaţia de complot împotriva orânduirii de stat. Avea doar 19 ani. A fost condamnat la cinci ani muncă silnică. Cu toate că a fost amnistiat, a avut domiciliu obligatoriu, precum şi interdicţii civile. Iar tatăl său fusese arestat cu 2 ani în urmă.

“În noaptea când m-au arestat, mi-au ieşit primele fire de păr alb. Tata era la Canal, iar mama era bolnavă, fără serviciu şi singură”, a povestit pentru TVR, Ștefan Radof.

Pasionat de poezie, artistul a avut o viață de poveste, iar despre copilăria și bunica sa a dat detalii tulburătoare, publicate de ZF:

Pentru ca bunica ii nascuse o fata si pentru ca sperante ca bunicul se va mai intoarce nu existau, familia a gonit-o de acasa, spunandu-i raspicat: "Fata, aici nu mai ai de ce sta, cauta-ti un rost in lume". Si-a luat copilul, a plecat si s-a facut plapumareasa. Ca sa zic asa, a fost prima taranca emancipata din familie. Totusi, viata ei a fost destul de tulbure si de trista. A fost insa o fire razboinica, darza...

Bunica aceasta din partea mamei a fost mitul meu autentic, fiinta care mi-a indus capacitatea de a visa si de a plonja intr-o stranie lume a povestilor. Personaj foarte special, cu o credinta in Dumnezeu calma si profunda, avea o mitologie proprie, altoita pe ceea ce cunostea ea, o serie intreaga de "intelegeri" si fascinante interpretari despre ingeri si cosmos... Ea spunea ca noi, oamenii, suntem facuti din faina zodiilor - a se citi a stelelor.

Eu am inceput sa vorbesc foarte tarziu, la patru ani. Primele cuvinte pe care le-am rostit au fost: adel, ute si ite. Suna ciudat, nu? Ei bine, seara, inainte de culcare, ca sa adorm, bunica imi dadea un cristal de zahar candel. Intr-o dimineata de Craciun, m-am trezit, am vazut ca fereastra era acoperita cu flori de gheata, am intins degetelul spre ele si am rostit primele sunete articulate, pe care le-am repetat ulterior de mai multe ori: "Adel, adel!" (florile de gheata de pe fereastra aveau aspectul zaharului candel). Auzindu-ma, bunica a inceput sa-mi spuna o poveste pe care, intr-un mod inexplicabil, o tin minte si astazi. In imaginatia ei, bourii veneau pe la casele oamenilor cu copii ca sa-l caute pe pruncul Iisus, se adunau la ferestre, suflau toata noaptea ca sa-L incalzeasca pe Copil si asa apareau florile de gheata...

Tot in timpul iernii, bunica iesea sa dea de mancare la pasari, despre care spunea ca Dumnezeu, ca sa le fereasca de degeratura, le facuse gherutele in forma de cruce. Eu vedeam urmele lor pe zapada si strigam: "Ite, ite!", de la cruciulite. Bunica gasea explicatii fantastice la orice! Plus de asta, avea o relatie speciala cu animalele. Imi amintesc, de pilda, ca, ducandu-ma cu ea sa culegem ciuperci in Parcul Stirbei din Buftea (resedinta principelui Stirbei, unde bunica mea era angajata ca plapumareasa), copil fiind, m-am indepartat de ea. Cand m-a gasit, intr-un tarziu, faceam pipi la un pom; langa mine, insa, era un sarpe, pe care eu nu-l vazusem. Intelegand pericolul, dar fara sa-i faca lighioanei ceva, bunica a zis doar atat: "Pleaca, ma, de aici si lasa-mi baiatul in pace", iar sarpele a plecat. Ar fi putut lua o piatra, o nuia, sa-l omoare. Ea insa nu i-a facut nimic.

Nu s-a dus niciodata la doctor, iar cand a murit, la 85 de ani, a murit de moarte naturala.
In sfarsit, era cunoscuta in Buftea ca Mita plapumareasa, Dumitra sau... Zmeoaica.

Am fost inconjurat de femei inca de la cea mai frageda varsta. Fiind plapumareasa, bunica avea lucratoare multe. La varsta aceea frageda (nu aveam nici sase ani), imi placea sa ma strecor sub plapuma in timp ce fetele lucrau. Nu stiu cat stateam acolo, inconjurat de fuste si de picioare, dar, daca pot spune asa, erosul s-a nascut in mine avand inaintea ochilor imaginea plina de feminitate a acelor picioare...

Printre imaginile feminine ale copilariei mele se numara si Afina. O adusese Barbulica, taica-sau, sa invete plapumarie la coana Mita, iar bunica ii spusese: "Afino, tu stai cu un ochi pe copil si cu unul la plapuma". Si Afina era un copil, cu doar cativa ani mai mare, asa ca majoritatea timpului il petreceam jucandu-ne. Dupa ploaie, imediat ce aparea soarele, ieseam amandoi, eu si Afina, la joaca: eu, mai mic, ma asezam cu fundul in noroi, in timp ce ea imi facea "puscoace" de namol, pe care le pocneam de gard. Alteori, cand nu era bunica acasa, dadeam amandoi fuga la sosea, sa ne uitam la masini. Cand am vazut pentru prima data o motocicleta, am inceput sa tip si sa fug, oprindu-ma abia acasa, sub pat, de unde cu greu m-au scos ai mei; in capul meu era ideea ca motocicleta si om sunt una. Imaginea aceasta fantastica, de centaur mecanizat, se baza tot pe influenta mitologica a bunicii mele.

La varsta de sase ani am venit in Bucuresti, la parinti. Mama absolvise o scoala de gospodarie si se angajase la Ion Borgovan - compozitorul si marele nostru culegator de folclor -, unde facea mancare, gatea si avea grija de casa. Mama ma lua cu ea si batranul Borgovan ma ridica pe genunchii lui, in timp ce canta la orga. Ulterior, la sfatul batranului muzician, urmandu-si visul de o viata, mama a facut o scoala de stenodactilografie si s-a angajat la Ministerul de Razboi. Tatal meu lucra la Societatea Saturn. Acolo, patronul, un evreu pe nume Kofler, a vazut ca tata e istet si i-a sugerat sa-si deschida pravalie. Era visul lui de aur, dar a ezitat, explicandu-i evreului ca nu beneficiaza de nici un capital. "Iti dau eu banii de care ai nevoie", i-a raspuns Kofler. Si i-a dat!

Tata si-a deschis pravalie pe strada Caraiman, chiar langa spitalul cu acelasi nume, care s-a construit la scurt timp dupa aceea, fiind inaugurat, in plin razboi, de Maria Antonescu.

Pe strada Caraiman s-a derulat a doua mea copilarie, diferita de prima, cu alte personaje in decor, cu alte jocuri, cu alta realitate.