Radu Panamarenco s-a născut la data de 15 mai 1938, la Fundeni și a trecut în neființă pe data de 26 noiembrie 2007, la București. A fost un foarte apreciat actor român și a performant în nu mai puțin de peste 350 de roluri în filme și piese de teatru.

A absolvit Actoria la „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale” („IATC”) din București în 1970 la clasa prof. George Carabin, asistenta Elena Negreanu, după care a fost actor la „Teatrul Odeon” din București.

Printre cele mai cunoscute roluri au fost cele din filmele:

Dragostea mea călătoare (1980)
Stop cadru la masă (1980) - Savel Solacolu
Bună seara, Irina! (1980) - ofițerul de marină Valeriu
De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
Înghițitorul de săbii (1982)
Secretul lui Bachus (1984)
Cuibul de viespi (1987)
Aici nu mai locuiește nimeni (film TV, 1995)
Frumoșii nebuni ai marilor orașe (film TV, 1997)
Roberta (2000)
Second Hand (2005)

Puțini știu că acest talentat actor a urcat pentru prima oară pe scenă la vârsta de 34 de ani, după ce a absolvit Institutul de Teatru și Film. 

Radu Panamarenco spunea despre viața sa: ,,Am lasat sa faca Dumnezeu ce vrea cu mine si sa-mi dea ceea ce poate".

Actorul a povestit de asemenea că obisnuia să-și trăiască viața dupa sfaturile părinților săi: "Să fiu un om drept, corect, să cred în Dumnezeu, în tot ceea ce este bun, să nu supăr pe nimeni și să nu fac vreun rău cuiva".

Radu Panamarenco a rămas în memoria colectivă a publicului dar și a teatrului, care a adunat multe povești inedite ale actorilor, de peste ani. Acestea au rămas vii și se transmit din gură în gură, atunci când actorii rememorează întâmplările inedite care au avut loc cândva. Radu Panamarenco a fost potrivit colegilor un om simpatic, pus pe șotii. Una dintre poveștile nemuritoare cu Radu este din ziua în care a ajuns din întâmplare să fie vedeta unei nunți de la Buzău, chiar când se pregătea să meargă la culcare. Marin Ifrim își amintea în cartea sa că Panamarenco venea de la teatru unde jucase într-un rol epuizant și se pregătea de culcare, în camera de la Hotel „Crâng”, de pe strada Spiru Haret.

„A nimerit direct în toiul unei nunți care se desfășura exact în localul de la parterul hotelului ­respectiv. Încercând să se strecoare neobservat în camera sa, unul dintre nuntași, dacă nu cumva o fi fost chiar nașul tinerilor proaspăt căsătoriți, l-a bunghit și nu l-a lăsat în pace până când nu l-a prezentat tuturor petrecăreților, ca pe un trofeu sau ca pe un invitat de onoare. Liniște mare, mu­zică oprită, guri căscate, ochi dați peste cap. Asta da surpriză! Parcă-l văd pe maestrul Panamarenco, cu figura sa, de vulpoi mereu pus pe șotii, gândindu-se cum să iasă din scenă în aplauzele frenetice ale <spectatorilor>, așa cum îi plăcea mereu să o facă, cel puțin la teatrul din Buzău, unde făcea pariu cu tehnicienii din culise că va reuși să ridice toată sala în picioare”, scrie Marin Ifrim în volumul „Cartea Teatrului”.

Recunoscut de nuntași și tratat ca o adevărată vedetă, Radu Panamarenco a intrat rapid în noul său „rol”, cel de nuntaș VIP, potrivit opiniabuzău.ro

„Ce a urmat, e greu de descris. Cert este că în noaptea aceea muzicanții și-au câștigat banii de pe urma actorului, fiind, și ei, ca toată lumea, transformați în niște spectatori cu locuri rezervate. Maestrul Panamarenco era un gurmand calificat, mai ales când era vorba de mâncăruri speciale, de sărbătoare. Îi plăcea și vi­nul bun, uneori aducând de acasă, pentru mașiniști, din <bolta soacrei>, câte 2-3 sticle de vin rozaliu. Așadar, norocoșii nuntași au avut parte, timp de vreo trei ore, de un spectacol de divertisment unic cu cântece, glume, monologuri, bancuri etc., lăutarii făcându-și meseria doar în pauzele în care maestrul gusta câte ceva sau bea câte un șpriț”, mai scrie Marin Ifrim.

Potrivit regretatului scriitor, prezența lui Panamarenco la nuntă a fost o adevărată mană cerească pentru miri, care nu visau să aibă parte de momente artistice atât de gustate de public, fără să fie obligați să plătească artistul. Și ce artist!

E lesne de înțeles ce noroc fabulos a picat peste mire și mireasă, care, nici în cele mai frumoase vise ale lor, nu și-ar fi putut imagina de ce show profesionist se vor bucura invitații lor, laolaltă cu ei, firește”, își mai amintea Marin Ifrim.

A doua zi, Radu Panamarenco trebuia să fie prezent din nou la Teatrul „G. Ciprian”, în rolul în care fusese distribuit.

„A doua zi, la spectacolul de la teatru, maestrul Radu Panamareco s-a prezentat la timp, cu o față foarte odihnită și bine dispus. Dormise bine, până spre seară, și acum era într-o formă de zile mari. Până să înceapă spectacolul, mași­niștii au avut destul timp să se amuze de felul unic în care maestrul le povestea ce i se întâmplase cu o seară în urmă, în calitate de <atașat cultural> la o onorabilă nuntă buzoiană!”, se mai arată în volumul „Cartea Teatrului”.

Radu Panamarenco a fost înmormântat, la dorința sa, în cimitirul din comuna sa natală, Fundeni.