Angela Ciochină s-a născut la 17 aprilie 1955, în comuna Urecheni din județul Neamț. A trecut în neființă la 7 iulie 2015, la București. A fost o solistă vocală, compozitoare și profesoară de canto.
Tatăl Angelei Ciochină a fost preot. Angela a absolvit conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București între anii 1974 și 1978, fiind colegă de generație cu regretata solistă de muzică ușoară Mihaela Runceanu.
Angela Ciochină a studiat cu profesorii Petre Brâncuși (teoria muzicii), Victor Giuleanu (teorie și solfegii) și Carmen Petra-Basacopol, și imediat după terminarea facultății a fost angajată la Ansamblul „Doina” al Armatei.
A susținut numeroase turnee în țară cu ansamblul artistic al UTC în perioada 1975 - 1981 și cu ansamblul „Doina” al Armatei în perioada 1978 - 1981.
Angela Ciochină a trecut de granițele țării și a concertat și în străinătate, în țări precum Bulgaria, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Grecia și Turcia.
A lansat câteva șlagăre de mare succes cum ar fi: „Ești numai tu” (repertoriu internațional), „Odată cu cîntecul" (George Grigoriu), „Am vrut” (Dan Stoian), „Salcâmul de pe strada mea” (Cornel Fugaru), „Un copil" (Jolt Kerestely), „Marea mea" (Horia Moculescu), „Salcia” (Muzica: Horia Moculescu. Piesa i-a fost încredințată Angelei după plecarea din țară a Mihaelei Mihai).
Printre premiile obținute s-au numărat:
1971 – Trofeul „Floarea de argint” și Premiul II la Festivalul interjudețean „Florile Ceahlăului” cu piesele „A doua tinerețe” (George Grigoriu) și „Uitarea” (Radu Șerban).
1971 – Premiul II la Festivalul „Floarea de lotus” din Oradea.
1973 – Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor la Festivalul „Vlăstarele cântului” din Iași.
1975 – Trofeul Amara la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Tinereții de la Amara" din Ialomița.
1976 – Festivalul național de muzică ușoară „Mamaia'76". Participă cu 4 piese la „Creație".
1976 – Premiul I la „Festivalul artei studențești" din Galați.
1977 – Trofeul „Steaua fără nume”.
Ce mai mare succes al carierei sale l-a înregistrat cu albumul „Drumuri paralele” (Electrecord, 1985) cu piese compuse de Victor Socaciu. Angela a devenit apoi profesoară de canto.
Angela Ciochină s-a retras din muzică la sfârșitul anilor'80. Angela Ciochină a fost și o apreciată profesoară de canto. În 2007, după decesul tatălui ei, Angela Ciochină s-a reîntors în comuna natală Urecheni din județul Neamț. Ea suferea de ciroză hepatică și a fost găsită decedată în locuința sa în dimineața zilei de marți 7 iulie 2015.
Din păcate, înainte de a trece în neființă, Angela Ciochină a trăit timp de opt ani de zile un adevărat calvar. În 2010, Angela Ciochină a fost la un pas de moarte fiind salvată de rudele care au găsit-o într-o stare psihică şi fizică mizerabile.
Artista atât de iubită de publicul din România în anii ’80 a murit la vârsta de doar 60 de ani, purtând încă din anul 2007 în suflet o mare suferință. În acel an, Angela a pierdut-o pentru totdeauna pe Julieta, sora ei mai mică cu aproape 2 ani. Angela nu a putut depăși acest moment greu.
„Angela ţinea foarte mult la Julieta, şi ea o artistă, pictoriţă. Dar peste un an a mai venit o lovitură, prin moartea tatălui, părintele Valerian Ciochină. Avea 82 de ani, şi era un preot respectat în sat în cei 30 de ani cât a slujit aici”, spune Ion Tănăselea, primarul comunei Urecheni, din Neamţ, locul de baştină al artistei. Imediat după moartea celor doi membri apropiaţi ai familiei, Angela Ciochină s-a decis să lase Capitala şi să se retragă în casa părintească rămasă goală, potrivit Adevărul.
„Am cunoscut-o pe doamna Angela atunci, era o femeie de viaţă, activă, mergea la biserică, dar ce era în sufletul ei nu puteai şti cu adevărat. Domnul primar de atunci, Mihai Marcel Tănăselea, chiar îi propusese să se angajeze la şcoala din comună ca profesor de muzică, dar ea nu a vrut. Din ce ştiu, trăia din banii obţinuţi din vânzarea apartamentului din Bucureşti în care locuise Julieta”, mai spune actualul primar de la Urecheni.
În următorii doi ani de la această tragedie starea de sănătate a Angelei Ciochină s-a deteriorat tot mai mult, semn că nu a putut depăși momentele tragice. În vara anului 2009, un unchi şi o mătuşă care locuiau în Iaşi, dar mai ţineau legătura cu ea prin telefon, au constatat că artista se confruntă cu probleme grave.
Ajunşi la Urecheni, Gheorghe şi Georgeta Sava (sora preotului Ciochină ) au găsit-o pe Angela într-o stare deplorabilă, neîngrijită şi slăbită.
„Am chemat atunci salvarea, dar a refuzat să meargă la spital spunându-ne că nu are nimic, doar o febră musculară care o să-i treacă. Nici măcar nu ne-a dat drumul la uşă“, îşi amintea unchiul artistei.
Pe 8 septembrie 2010, rudele din Iaşi au fost anunţate telefonic de secretara primăriei Urecheni să vină urgent să o ia pe Angela şi să o ducă la spital. A doua zi, unchiul şi mătuşa artistei au avut parte de imagini de coşmar atunci cînd au ajuns la casa familiei Ciochină.
„Era într-o situaţie de plâns: întinsă pe un pat deja putrezit, avea numai răni şi chiar viermi pe spate pentru că nu se mişcase de mai multă vreme. Cineva îi adusese băutură“, îşi amintea, cu lacrimi în ochi, Gheorghe Sava.
S-a vorbit atunci de culpa fostei secretare a primăriei, care, cu ajutorul fiicei, s-ar fi angajat să îi administreze banii cu care artista venise la Urecheni cand s-a mutat din Capitală, şi, în fapt ar fi neglijat-o pe artistă. „Aşa se vorbea, nu ştim realitatea cum a fost, iar doamna Păstrăvanu a murit între timp”, spune primarul comunei.
Artista a fost dusă iniţial la spitalul din Târgu Neamţ, unde a primit îngrijiri. „Avea răni suprainfectate pe spate şi nu era alimentată. Se putea ajunge la septicemia”, declara atunci doctorul Doru Mateiaş, şeful secţiei Chirurgie de la spitalul orăşenesc.
După o săptămână, pe 16 septembrie, Angela a fost transferată la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.
„Diagnosticul de internare a fost neuroencefalopatie toxică, o afecţiune care apare pe fond psihic. Pacienta era într-o stare aproape terminală”, spunea doctorul Sorin Ciobanu.
După ce cazul a fost mediatizat, Angela Similea împreună cu soţul ei, Victor Surdu şi cu Victor Socaciu au sărit în ajutorul Angelei, iar după câteva zile a fost transferată la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Recuperatorie din Bucureşti cu o „stare generală mediocră, dar echilibrată hemodinamic şi respiratoriu“, cum preciza managerul unităţii, medicul Carmen Orban.
„Îmi doresc să urc din nou pe scenă, şi dacă va trebui să vin în scaunul cu rotile nu va fi nici un fel de problemă“, declara atunci Angela Ciochină la prima emisiune la care a apărut după ce a fost salvată. Artista mai spunea că nu a renunţat să-şi reia şi cariera de dascăl (a fost profesoară de canto), pe care o abandonase de mult timp.
În ultimii ani de viaţă petrecuţi prin spitale, sau în locuinţa din Colentina, unde era imobilizată la pat, Angela a fost vizitată deseori de Marcela Natsis, soţia compozitorului George Natsis. Angela Ciochină a murit pe 7 iulie 2015, din cauza afecțiunilor hepatice grave, în locuinţa din Bucureşti în care se mutase din 2011, fiind găsită în jurul orei 11.40 de menajera artistei.
Angela Ciochină, una dintre cele mai iubite soliste, a trăit un calvar sfâșietor din care a fost salvată la un moment dat, de Angela Similea
- Detalii
- Mara Coman
- Lumea muzicii