Cântăreața Mihaela Bustuchină, o poveste cu final neașteptat: ,,Am iubit iubire pură, floare roșie pe gură și în inimă arsură!"

Mihaela Bustuchină Vlaicu s-a născut în 1957 în județul Olt și a apărut în atenția publicului pe când era studentă la Medicină și cânta muzică folk la spectacole și în programe TV. A fermecat audiența cu un timbru vocal fin și cu o prezență feminină, delicată și agreabilă.

Versurile Mihaelei au rămas pentru totdeauna în sufletul publicului: ,,Am iubit, iubire pură, floare roșie pe gură… Dacă vrei să te iubească, ia podoabă tinerească… Să iubești, iubind iubire, Să dorești, dorind un dor…"

Mihaela Bustuchină Vlaicu a povestit pentru revista Tango: ,,Am făcut liceul Ion Minulescu la Slatina și în 1974, la liceu, am început să cânt la chitară şi am făcut prima compoziţie, Caii mei albaştri, pe versurile lui Virgil Dumitrescu.

Da. Bunicul meu a fost preot. Bunicul dinspre tata a fost învăţător. Aveau amândoi voci foarte bune. Bunicul mi-a supervizat prima compoziţie, a zis: e frumoasă, poţi să continui și asta mi-a dat încredere.

Am învăţat să cânt la chitară, am început să compun şi am luat primul meu premiu la Slatina.

În 1976 am intrat la Bucureşti, la medicină, în primul an, şi chiar atunci am cunoscut-o pe Luminiţa Dumitrescu care m-a invitat la televiziune cu faimosul meu cântec Caii albaştri. Avem o filmare foarte frumoasă într-un leagăn, în studio, cu Mircea Bodolan şi câțiva artiști care mai erau pe vremea respectivă.

N-am avut niciodată profesor. Nici meditaţii ca să iau la facultate nu am făcut. Îi spuneam lui taică-meu că a făcut economie cu mine. Am avut un singur test, cu un profesor de fizică. A zis nu are nevoie fata. La chitară mi-am luat metoda lui Caruso şi am zdrăngănit chitara de i-am înnebunit pe toţi, pe taică-meu în primul rând. Când voiam să îi supăr un pic, le spuneam că eu nu mai dau la medicină, mă fac artistă. Zdrăngăneam la chitară ore în şir, timp ce poate învăţam la fizică şi la biologie. Am învăţat singură și nu sunt deloc bună la chitară. Ştiu zece-cincisprezece acorduri şi atât. Dar am folosit-o ca un fel de acompaniament pentru voce, nu mai mult."

Deși a avut succes iar interpretarea sa sensibilă a fost extrem de apreciată, pasiunea pentru Medicină a câștigat! La un moment dat Mihaela a primit o bursă la Paris, iar francezii nu au mai lăsat-o să se întoarcă. Acolo a devenit un reputat medic neurolog. Mihaela Bustuchină Vlaicu este doctor în medicină și cercetător de excepție în neurogenetică într-un spital important și într-un mare institut de cercetare din Paris. 

Mihaela Bustuchină Vlaicu: ,,Nu am regretat, pentru că eu am avut nişte obiective foarte clare în viaţă. Vreau să fac medicină, asta era numărul unu, iar muzica era doar o pasiune. Nu am vrut să fac o carieră muzicală pentru că nu se pot face două lucruri importante deodată. Trebuia să aleg, iar alegerea mea a fost medicina.

Pot să spun că meseria se învaţă când ai un model. Şansa mea a fost că l-am avut ca model pe cel mai mare profesor de neurologie din România și printre primii la nivel internațional. Era și o persoană erudită, cu o iubire extraordinară faţă de pacienţi, cu o minte foarte clară. M-a învăţat lucruri extrem de importante, cum să fac o sinteză de diagnostic şi un diagnostic diferenţiat… Lucrurile astea se învaţă de la cineva, simţul clinic, cum să te comporţi cu oamenii şi cum să consulţi, cum să-i abordezi, pentru că fiecare om din spital are personalitatea lui, nu poţi să vorbeşti la fel cu toţi. Medicina, în general, e un fel de teatru. Doctorul trebuie să se adapteze, să fie foarte maleabil şi să poată să colaboreze cu fiecare persoană. E un talent pe care eu cred că îl aveam, iar scena m-a ajutat foarte mult."

Mihaela Bustuchină Vlaicu s-a căsătorit iar soțul său este tot medic. Iubește același bărbat de o viață și este mama unui fiu devenit și el medic psihiatru la Paris.

,,În 1979, la facultate, l-am cunoscut pe soţul meu, care era student, mai mare decât mine cu un an. De atunci suntem împreună şi asta m-a ajutat foarte mult. A fost mereu un fel de înţelegere tacită între noi. Eu aveam nevoie de libertate, să mă lase să cânt, să fac jurnalism, televiziune. Nu aş fi vrut să iau un bărbat care să mă împiedice, care să mă ţină acasă, să îmi spună - faci numai asta şi asta. Din contră, soţul m-a ajutat, m-a încurajat, m-a acompaniat mai peste tot ca să urmez drumurile pe care le-am ales. El a fost şi este în continuare un echilibru. De-asta şi suntem împreună după atâţia ani."

Deși locuiește de decenii întregi în Franța, Mihaela se întoarce periodic în România pentru a-și aminti de vremurile în care primea aplauza pentru muzica sa frumoasă. Aici a lansat și o carte. Un volum extraordinar despre dubla sa pasiune, ,,Să locuiești într-un cântec de pasăre", o carte însoțită, cum altfel, de un CD cu piesele de care ne-a fost atât de dor.